Salariile din sistem, ca de altfel în întreg sistemul bugetar, au suferit importante reduceri, atât prin aplicarea Legii 330 şi a Ordonanţei 1 cât şi prin tăierea cu 25% a tuturor salariilor bugetarilor. Ţinta acestor importante modificări, este, potrivit IŞJ: “asigurarea unui mediu educaţional cât mai bun, a unui mediu competiţional dar şi de cooperare cât mai adecvat fiecărui elev de şcoală. Acest lucru înseamnă clase cu efective de elevi corespunzătoare. Astfel, se poate asigura şi finanţarea cheltuielilor de personal, în baza standardelor de cost per elev, stabilite de Guvern”, se arată în comunicat.”
Reîncadrarea personalului angajat va continua şi în anul următor şi vom urmări şi pe mai departe creşterea calitativă a activităţii didactice ca de altfel a întregului proces de învăţâmânt“, a punctat Nicolae Pellegrini, inspector şcolar general adjunct. Toate aceste momente, în jurul cărora s-au creat tensiuni sociale, au făcut ca acest an să fie, poate, unul dintre cei mai dificili ani din învăţământul arădean.
Buni la inspecţii
Unul din punctele tari ale activităţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, menţionat în retrospectiva anului 2010 a fost inspecţia, considerată una din cele mai importante activităţi ale ISJ. Au avut loc, potrivit raportului prezentat, peste 400 de inspecţii individuale, în sistemul pregătirii examenelor de obţinere a gradelor didactice şi o serie de inspecţii complexe la şcoli din Arad şi din judeţ.
Aproximativ 20 de unităţi şcolare au fost evaluate de către reprezentanţii Corpului de Control al Ministrului. Neregulilor constatate le-au fost indicate măsuri de amelioare iar ISJ-ului i-a revenit sarcina verificării stadiului de realizare al măsurilor impuse.
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!