Artiştii au cucerit ştrandul. Simpaticii membri ai formaţiei Zdob și Zdub au făcut dintr-o seară de sâmbătă care se anunţa rece din toate punctele de vedere o seară de poveste şi au transferat doza lor enormă de energie celor prezenţi sâmbătă seara la cea de a doua zi a festivalului Ride to Rock.
Au fost regii festivalului şi s-au comportat ca atare, deşi numărul arădenilor care au ales să îşi petreacă seara de sâmbătă pe ştrand, la concertul gândit de Municipalitate, a lăsat de dorit, semn că orăşenii sunt tot mai greu de scos din casă.
Moldovenii de la Zdob şi Zdub nu au mai concertat la Arad de zece ani şi nici nu vor mai veni în grabă aici, căci programul lor e deja plin cu promovarea noului album. Aşa că au dat tot ce au putut acum. Cum prin vest nu au mai venit de mult, Zdob şi Zdub au reuşit să aducă sâmbătă la ştrand şi câţiva din fanii lor din alte judeţe.
Roman Iagupov (voce), Mihai Gîncu (chitară bas), Sveatoslav Staruș (chitară), Andrei Cebotari (tobe), Valeriu Mazîlu (trompetă, cimpoi) şi Victor Dandeș (trombon și instrumente populare) au interpretat la Arad melodii de pe cel mai nou album al lor („Basta Mafia”), varianta în limba engleză, dar şi celebrele pieste „Everybody in the Case Mare”, „Bună dimineaţa!”, „Ţiganii şi OZN”, „Bunica bate doba” sau “DJ Vasil”. Piese care au pus sângele în mişcare printre arădeni.
Moldovenii au cântat, sărit şi dansat pe scenă fără întrerupere timp de aproape o oră şi jumătate şi au revenit la bisuri pentru a-i încânta pe fanii care nu doreau să-i lase să plece. La final, în cort, zeci de tinere şi-au făcut poze cu membrii formaţiei şi le-au sărit în braţe, lăsându-i să înţeleagă că au, ca şi marile formaţii din Occident, groupie lor.
Preferă Aradul şi Timişoara
Roman Iagupov, solistul trupei, a declarat la finalul concertului că îşi doreşte să revină cât mai repede la Arad, că Aradul şi Timişoara sunt preferate de ei pentru concertele în România, pentru că e o zonă unde rock-ul este respectat şi le-a recomandat fanilor să asculte noul album „Basta Mafia”.
După concertul de la Arad, cei de la Zdob și Zdub au fost transportaţi la Aeroportul din Timişoara, de unde au plecat spre Chişinău tot pentru un concert.
Ceai şi fructe
Pentru prestația de sâmbătă seara, cei de la Zdob și Zdub au primit 6.000 de euro, din partea organizatorilor. Moldovenii au mai cerut fructe proaspete (banane, mere, struguri, portocale şi gutui), apă plată, ceai verde şi bere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!