Potrivit Tion.ro, este vorba despre DJ 609D, care leagă șoseaua de centură a Timișoarei de aeroport, care va fi lărgit la patru benzi. Pe acest tronson de 2,5 kilometri se vor realiza și piste de biciclete.
„Astăzi am semnat contractul de execuție pentru drumul județean care leagă centura de aeroport, modernizarea și lărgirea lui la patru benzi. Este un proiect care, pe lângă cei 2,5 kilometri, la o valoare de aproximativ 13 milioane lei (atât din fonduri guvernamentale cât și bugetul propriu), va cuprinde și lucrări de iluminat public, dar și pistă de biciclete pe drumul județean. Câștigătorul acestui contract este firma Superconstruct. Sunt lucrări și de relocare a rețelelor de telecomunicații, avem și o canalizare subterană, relocarea canalului ANIF, amenajarea a două intersecții, amenajarea acceselor la societățile comerciale și drumurile laterale existente. Sper cât mai repede, din acest moment, echipa să emită ordinul de începere a lucrărilor, iar compania să înceapă cât mai repede lucrările propriu-zise”, a declarat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Valoarea contractului este de 13,4 milioane de lei, cu TVA, termenul de finalizare fiind de opt luni. Consilierii județeni din Timiș au votat pentru realizarea acestui drum în 6 martie 2014.
Trimite articolul
Xde ce nu exista drum direct de la autostrada la aeroport? e asa de greu? treci prin cateva localitati după ce iesi de pe autostrada ca sa ajungi la aeroport. Halal proiect !
Se pare c-au învățat și Timișenii, ca și Clujenii de la Bihoreni, că de la Mitici să n-aștepți decât bețe-n roate, dar, mai ales cum să faci un dosar de finanțare!