„Pe un drum forestier, la limită cu județul Timiș, la data de 16 august, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au depistat un bărbat de 42 de ani, din județul Timiș, care ar fi încercat să se sustragă controlului polițiștilor, după ce acesta fusese observat de patrula de poliție, care l-ar fi somat să oprească, în timp ce se deplasa cu un autoturism de teren, în localitatea Ostrov. După oprirea autoturismului, verificările polițiștilor au relevat faptul că autoturismul este neînmatriculat, iar conducătorul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea cu aparatele din dotare a avut rezultat negativ, pentru consum de alcool și droguri”, spun reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
„Polițiștii Biroului Rutier au depistat, în noaptea de 14 spre 15 august, un arădean de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism în Piața Sârbească, din municipiu. Testarea cu aparatele din dotare a indicat o îmbibație alcoolică de 0,70 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate. Pe DJ 793, între localitățile Cărand și Sebiș, polițiștii orașului Sebiș au depistat un bărbat de 54 de ani în timp ce conducea un tractor agricol, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Tot fără permis de conducere a mai fost depistat, la data de 16 august, de polițiștii Secției 5 Rurală Ineu, un bărbat de 24 de ani, din Târnova, în timp ce conducea un moped neînmatriculat, pe DC 65, în localitatea Drauț. Toți cei depistați sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice”, transmit reprezentanţii IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!