Furtul a avut loc în noaptea de 12 spre 13 martie, iar tânărul ar fi folosit un autovehicul pentru transportul animalelor. „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Vladimirescu au identificat un tânăr de 22 de ani, din localitatea Seleuș, care, în noaptea de 12 spre 13 martie, ar fi sustras 12 miei de la o stână de pe raza localității Vladimirescu, pe care ulterior i-ar fi comercializat pe raza localității Fântânele”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Potrivit acestora, prejudiciul, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, a fost recuperat, pe numele tânărului în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
A furat 12 miei din Vladimirescu pe care i-a vândut în Fântânele
A furat 12 miei din Vladimirescu pe care i-a vândut în Fântânele
Un tânăr de 22 de ani, din localitatea Seleuș, a ajuns pe mâna oamenilor legii după ce furat 12 miei de la o stână din Vladimirescu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Vor fi, din nou, straie de sărbătoare, datorită neobositului Daniel Cherecheși.
România
Sprijinul de 750 de lei pentru persoanele vulnerabile, din nou amânat. Află când vor fi virați banii
Ajutorul financiar de 750 de lei, promis pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care trebuie să își monteze repartitoare de căldură, nu va fi acordat nici de această dată.
Mapamond
Fostul director al morgii de la Harvard Medical School din cadrul prestigioasei universităţi americane a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de organe şi resturi umane, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie al SUA, informează AFP.
Local
Aparatul a fost achiziționat printr-un proiect transfrontalier, fiind primul din cele cinci echipamente medicale câștigate prin proiect.
2
Local
O oferta pe care un investitor a făcut-o pentru a cumpăra castelul de la Căpâlnaș este dezbătută de către Consiliul Județean.
Local
Peste 1000 de copii și adulți au sărbătorit împreună „Crăciunul pentru toți copiii”, la UAV Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!