ARAD. Polițiștii din Șiria au reușit să rețină un tânăr care a furat diferite bunuri din nu mai puțin de 11 autovehicule parcate.
“Polițiștii Biroului de poliție comunală Șiria, împreună cu cei ai orașului Pâncota, au depistat, pe raza localității Șiria, într-o sală de jocuri de noroc, un tânăr de 21 de ani, din județul Bistrița, care domiciliază fără forme legale în Șiria. Din probatoriul administrat, a reieșit faptul că, în perioada 12-14 noiembrie, cel în cauză ar fi sustras, din mai multe autoturisme lăsate neasigurate, telefoane mobile, bani, cabluri, stick-uri și alte bunuri personale. Până în acest moment, au fost documentate 11 acte materiale de furt din autoturisme. Tânărul urma să comercializeze bunurile sustrase”, anunță reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Oamenii legii mai spun că tânărul din Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării de măsuri preventive. Mai mult decât atât, polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză, acesta fiind suspectat chiar de mai multe furturi comise din mașini parcate.
Sfaturi
IPJ Arad a venit și cu o serie de recomandări, pentru ca oamenii să nu cadă victim a hoților: nu lăsați la vedere, în interiorul mașinii, obiecte de valoare (telefoane mobile, dispozitive GPS, camere de filmat, laptopuri, tablete, portmonee, poșete), chiar dacă lipsiți pentru scurt timp; nu lăsați la vedere (sau în torpedou) documente personale sau ale autoturismului; în stațiile PECO, nu lăsați autoturismul neasigurat în timpul achitării contravalorii combustibilului; nu lăsați geamuri deschise sau întredeschise dacă părăsiți autoturismul, chiar și pentru scurt timp; inscripționați numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiectele ușor demontabile (casetofoane, oglinzi, baterie etc); asigurați-vă că portierele s-au închis atunci când părăsiți mașina și acționați închiderea centralizată.
Trimite articolul
XIPJ să mai lase recomandările și să-și miște fundurile din birouri pe teren.
Că nu vede nimeni picior de polițist în teren.