Polițiștii orașului Nădlac împreună cu cei ai postului de poliție Șeitin l-au identificat pe tânăr şi i-au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Potrivit IPJ Arad, prejudiciul cauzat – în valoare de aproximativ 600 de lei – a fost recuperat.
A furat o bicicletă din piaţă
A furat o bicicletă din piaţă
Un adolescent de 18 ani din Şeitin a fost identificat ca fiind cel care a sustras o bicicletă dintr-o piaţă agroalimentară din Nădlac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Local
Doi tineri, de 26 și 28 de ani, din Arad, au fost reținuți de oamenii legii pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Au reușit să obțină 39 de mii de lei de la victima lor.
Local
Echipa de robotică „Bit-Mo” a Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad a participat în perioada 21-23 februarie 2025 la etapa regională a competiției First Tech Challenge desfășurată la CRAFT în Timișoara.
Local
ȘICULA. Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a anunțat faptul că, în această primăvară, vor începe lucrările de modernizare a podului peste Crișul Alb, aflat la intrarea în Șicula dinspre Seleuș.
Local
Au ars deșeuri și o saltea, aduse acolo, cel mai probabil, de oameni ai străzii.
România
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus oficial sub acuzare de Parchetul General, pentru săvârșirea a șase infracțiuni, printre care acțiuni împotriva ordinii constituționale; inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob; promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid.
2
Local
A fost recepționată șoseaua lungă de 6,3 kilometri, modernizată din fondurile proprii ale Consiliului Județean.
România
Polițiștii au găsit miercuri într-un imobil locuit de mercenarul Horațiu Potra un adevărat arsenal - pistoale, pistoale-mitralieră, grenade, aruncătoare și multă muniție, potrivit unor surse judiciare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!