Ce a făcut cu tonele de azotat de amoniu? Bărbatul le-a folosit la efectuarea de lucrări agricole. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că „inculpatul, în calitate de custode al cantităţii de 23.750 kg azotat de amoniu 33%, desemnat prin procesul verbal de sechestru şi procesul verbal de custodie în dosarul de executare al ANAF – Serviciul Fiscal Orăşenesc Chişineu Criş, a sustras de sub sechestru cantitatea de 23.750 kg azotat de amoniu 33% în valoare de 29.925 de lei, folosind întreaga cantitate de azotat de amoniu pentru efectuarea de lucrări agricole în interesul unei societăţi comerciale”.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 03.01.2017, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Gombos Karoly pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de sub sechestru. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Chişineu Criş”, se arată într-un comunicat de presă.
A furat peste 23 de tone de azotat de amoniu aflat sub sechestru
A furat peste 23 de tone de azotat de amoniu aflat sub sechestru
Peste 23 de tone de azotat de amoniu aflate sub sechestru au fost sustrase de cel ce fusese desemnat custode.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!