Banii reprezentau încasările unității. Bihoreanul a fost prins, iar poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au întocmit pe numele lui un dosar penal pentru furt calificat.
A furat peste 4.000 de lei din Aradul Nou
A furat peste 4.000 de lei din Aradul Nou
Un bărbat de 37 de ani din judeţul Bihor, a sustras, în noaptea de 7 spre 8 august, dintr-o societate comercială cu sediul pe strada Ştefan cel Mare din Aradul Nou o cutie din carton în care se aflau aproximativ 4.159 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ARAD. După ce duminică seara, imediat după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, primarul Aradului, Călin Bibarț, a cerut public demisia conducerii PNL, luni a dezvoltat puțin subiectul.
UT Arad
Arădenii au câștigat derbyul campionatului, cu Rapid, iar acum au prima opțiune de a câștiga titlul.
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
2
UT Arad
„Trebuie să avem încredere, vreau ambiție, un pic de agresivitate acasă și să reușim să luăm cele trei puncte”.
ARADON opinii
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, secondat de Elena Lasconi a produs o undă de șoc în România.
5
Local
După ce Tribunalul Timiş a decis să îi trimită în judecată pe poliţiştii şpăgari, aceştia încearcă să scape de proces la Curtea de Apel.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!