ARAD. Înscrierea în învăţământul primar se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere, însoţită de documente justificative. Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poştă sau se poate depune la secretariatul unităţii de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului, în perioada prevăzută de calendar.
În situaţia completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poştă, părintele va transmite unităţii de învăţământ declaraţia-tip pe propria răspundere, prevăzută în anexa nr. 3 la metodologie, cu privire la veridicitatea informaţiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare. Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie şi se realizează la unitatea de învăţământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice şi constă în compararea datelor introduse în aplicaţia informatică cu documentele transmise de către părinte.
Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online.
„Completarea cererii de înscriere online nu garantează înscrierea copilului în unitatea de învăţământ şi nu elimină obligativitatea părintelui de a se prezenta la unitatea de învăţământ unde doreşte înscrierea cu dosarul complet al copilului sau transmiterea prin mijloace electronice a dosarului complet al copilului, în vederea validării acestuia.”, transmite Inspectoratul Școlar Județean Arad.
Completarea şi depunerea cererilor va avea loc în două etape. La etapa a doua participă doar cei care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă. Prima etapă de înscriere are loc în perioada 31 martie 2025 – 6 mai 2025, de luni până joi, în intervalul orar 8:00 – 18:00, iar vineri între 8:00 – 17:00 . În data de 21 mai 2025 se va afişa în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar lista copiilor înmatriculaţi după prima etapă şi numărul de locuri rămase libere.
A doua etapă de înscriere are loc în perioada 23 mai – 29 mai 2025. Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se realizeze pe locurile rămase disponibile după prima etapă. În 12 iunie 2025 se va afişa în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare lista finală a copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.
Pot rezerva locul
Părintele poate opta pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie sau pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, departajarea se va realiza pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare. Părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere.
Numărul de locuri alocat, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor.
Actele necesare pentru înscriere
Pentru înscrierea celor mici în învățământul primar este nevoie de următoarele documente: Cerere-tip de înscriere; Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinţii divorţaţi depun la înscriere şi hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească şi unde a fost stabilită locuinţa minorului; Copie şi original al certificatului de naştere al copilului; Copie a documentului care atestă dezvoltarea corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (acolo unde este cazul); Alte documente care să ateste parcurgerea învățământului preșcolar, îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).
Informații, la IȘJ
Mai multe informații referitoare la înscriere, circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, precum şi baza de date cu adresele unităţilor de învăţământ din municipiul şi judeţul Arad sunt afişate pe site-ul ISJ Arad, www.isjarad.ro şi pe site-urile şi la sediul unităţilor de învăţământ. De asemenea, pentru orice informaţii referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare, ISJ Arad a pus la dispoziția celor interesati, telverde, 0800816257, în intervalul orar 8.00-16.00 de luni până vineri, care va funcţiona pe perioada 31 martie – 12 iunie 2025, la care părinţii şi alte persoane interesate pot obţine, gratuit, informaţii referitoare la înscrierea copiilor în învăţământul primar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!