Din echipa proiectului fac parte polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, Penitenciarul Arad, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Arad, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
„Scopul proiectului este acela de a cuprinde în plasă de siguranță creată în jurul copilului, de instituțiile cu atribuții în domeniul siguranței școlare, veriga vitală în procesul de creștere și educare armonioasă a copilului: PĂRINȚII”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Ediția de anul acesta a debutat la începutul lunii februarie 2025, la Școala Gimnazială “Ioan Slavici” din Șiria, și va continua și în săptămânile următoare. Aceste întâlniri ale părinților cu specialiștii presupun parcurgerea a trei module de formare, prin care să venim în sprijinul părinților cu cât mai multe informații și soluții practice pentru problemele actuale ale copiilor.
„Prima întâlnire cu părinții din Șiria a fost o dezbatere interactivă, în cadrul căreia au fost ridicate problematici interesante, legate de viața școlară și socială a elevilor. Întâlnirile cu părinții din Șiria sunt plănuite și pentru zilele de 8 și 15 februarie, urmând ca acestea să fie organizate și în alte localități din județ”, spun cei de la IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!