ARAD. A început „sezonul” incendiilor de vegetație uscată, miriști și resturi vegetale. De la începutul lunii martie și până în prezent, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad au fost solicitați să stingă 47 de incendii de vegetație uscată, miriște și de resturi vegetale, în timp ce pompierii voluntari din județ au stins 17 asemenea incendii. Mare parte a incendiilor de vegetație uscată s-au produs în apropierea căilor de comunicații, îngreunând traficul, iar altele s-au extins la căpițe de fân sau livezi de pomi. „În mai multe situaţii, intervenţia serviciilor profesioniste sau voluntare, au reuşit limitarea, izolarea şi lichidarea incendiilor fără ca acestea să se propage la imobile”, a declarat căpitanul George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
„Ardere” cu permis
Reprezentanții instituției precizează că arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor. „Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă sau persoana desemnată în acest sens. Se exceptează de la emiterea permisului de lucru cu focul doar arderile de vegetație din cadrul gospodăriei proprii. Distrugerea prin ardere a deşeurilor, resturilor menajere şi vegetaţiei uscate se efectuează cu respectarea prevederilor art.52, alin3, lit b şi art 94, alin 1 lit.n, din Legea 256/2006 pentru aprobarea OUG 195/2005 privind protecţia mediului. În zona de siguranţă a căii ferate, autostrăzi, drumurilor naţionale sau judeţene, curăţarea resturilor de vegetaţie uscată se face de administratorii sau după caz proprietarii terenurilor”, a mai precizat căpitanul George Pleșca.
Condiții
Trebuie menționat că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea condiţiilor meteorologice fără vânt și doar pe timp de zi. Arderea se efectuează după ce grămezile de vegetație uscată s-au colectat în cantităţi mici încât arderea să poată fi controlată. Executarea arderii trebuie să aibă loc în zone în care să nu permită propagarea focului la fondul forestier, construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri combustibile. De asemenea, se efectuează curăţarea vegetaţiei pe o suprafață de 5 metri în jurul grămezii. Arderea trebuie supravegheată permanent și se efectuează cu asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!