NĂDLAC. În data de 5 octombrie, în jurul orei 17:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, ca pasager într-un autocar care circula pe ruta România-Germania, un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un permis de ședere belgian.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
“În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că persoana este cetățean din Congo, a intrat legal în România în baza unei vize valabile și intenționa să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen. Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, informează Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!