NĂDLAC. În data de 2 august, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, o femeie care s-a legitimat cu un pașaport eliberat de autoritățile din Suedia.
Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.
“În urma verificărilor, s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean din Camerun, în vârstă de 22 de ani, care a intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale. Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmite Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!