Update: Utilajul implicat în accident este un buldoexcavator
Inspectoratul de Poliție Județean Arad a făcut următoarele precizări legate de modul în care s-a produs accidentul: „La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 09.05, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din cercetări a reieșit că un bărbat de 52 de ani, din Bocsig, în timp ce conducea un buldoexcavator pe strada Corneliu Coposu din municipiu, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 25 de ani, din Târnova. În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unui pasager, care au fost transportați la spital pentru valoarea stării lor și acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că nici conducătorul buldoexcavatorului, nici conducătoarea autoturismului nu se aflau sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.”
În această dimineață, în jurul orei 09:00, pe strada Banu Mărăcine a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate două autovehicule, o mașină mică și un utilaj. Din primele informații apărute, utilajul implicat în accident ar fi fost chiar „Tanti Rodi”, mașina celor de la RECONS, care apare și în pozele de la fața locului, postate pe grupul Arad Traffic.
Cu toate acestea, implicarea în accident a camionului RECONS nu ne-a fost confirmată de către Laurențiu Puf, directorul adjunct al S.C. RECONS Arad: „Am luat legătura cu șoferul de pe mașină care a spus că ei au ajuns la fața locului imediat după producerea accidentului, fără a avea vreo legătură cu cele întâmplate. Au pus avariile și au așteptat sosirea polițiștilor de la circulație, după care au plecat de la fața locului.”
Potrivit Serviciului Județean de Ambulanță, accidentul s-a soldat cu două victime, șoferul mașjnii – o tânără de 25 de ani și bunicul fetei, pasager pe scaunul din dreapta. Bărbatul, în vârstă de 75 de ani s-a ales cu un traumatism cranio cerebral, iar tânăra a suferit contuzie toracică, în urma deschiderii airbagului. Ambele victime au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Arad.
Trimite articolul
XAsta e sabotaj, unii or sa-i roage pe sanatate ca o faultat-o pe Tanto Rodi
da. e santier aici de vreo 3 luni si nu pare sa se termine in graba…
e santier si pe Ioan Alexandru de fix un an. au spart si au lasat asa…
sa nu uitam de Banu Maracine vizavi de Lidl…
la Polivalenta in parculetz e spart proaspat, nu bagam de vina
Presimt ca o sa le termine fix la anu inainte de alegeri, pana atunci circulam pe jos…
daca este un JCB galben..ar trebui sa-i anuleze permisul de conducere..
ieri era sa fiu calcat de un utilaj p etrecere..avea o viteza si nici nu a oprit.
-
Nu avea permis cel care conducea buldoexcavatoru
Pentru ca se inmultesc accidentele de circulatie in oras,poate nu ar fi lipsit de interes ca si pe BLV.Praporgescu sa mai apara radarul,aproape in fiecare dimineata parca e pista de viteza.