Era elevă în clasa a XII-a la seral, în 1992, când a decis să emigreze. A abandonat liceul şi s-a stabilit în Germania, acolo unde s-a şi căsătorit şi şi-a întemeiat o familie. După 26 de ani, în 2018, a decis să se întoarcă acasă, în România, la Arad. „Nu m-am mai regăsit acolo, s-au schimbat foarte multe în rău” – explică Mariana Mateoc.
Vis împlinit
Să termine liceul a fost „visul meu dintotdeauna. Mi-am promis că atunci când am posibilitatea să îl realizez, îl realizez” – spune arădeanca în vârstă de 51 de ani. Acum doi ani s-a înscris din nou la seral, la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad. A făcut clasele a XII-a şi a XIII-a mergând la cursuri, tratând şcoala cu maximă seriozitate. Anul acesta – an terminal – a participat la orele de pregătire pentru bacalaureat. Nu i-a fost tocmai uşor, dar dacă şi-a pus în cap să termine liceul, atunci a depus cât efort a trebuit ca să îl termine. A dat bacalaureatul din română, matematică şi biologie. Zice că cel mai uşor i s-a părut la matematică – în primul rând pentru că-i place matematica, dar şi pentru că a parcurs materia la şcoala profesională pe care a urmat-o în Germania şi, în plus, a învăţat cot la cot cu fiica ei, pe când aceasta era elevă.
În ceea ce-i priveşte pe profesorii de la clasă, are numai cuvinte de laudă. „Sunt super! Sunt foarte bine pregătiţi profesional şi sunt minunaţi ca oameni. Tot respectul meu pentru ei! Sunt foarte dedicaţi profesiei, fac o treabă extraordinară, m-au fascinat complet” – povesteşte, cu recunoştinţă în glas, Mariana Mateoc.
Susţinută şi încurajată
„Mariana a realizat că pentru a progresa în carieră, educația este esențială. Deși nu este niciodată ușor să te întorci la școală după o pauză lungă, aceasta a fost hotărâtă să își finalizeze studiile și să își obțină diploma de bacalaureat. Liceul Tehnologic de Transporturi Auto <Henri Coandă> din Arad i-a oferit nu doar un loc unde să învețe, ci și un mediu în care a primit susținere morală, încurajare și admirație. A fost ambițioasă și perseverentă încă din momentul înscrierii la liceu, însă în clasa a XIII-a, în anul școlar 2023-2024, Mariana a depus o muncă asiduă, dedicându-se complet studiilor și participând la toate orele de pregătire. Eforturile sale au dat roade. În prima sesiune de bacalaureat, iunie-iulie 2024, ea a obținut o medie onorabilă de 8,06, un rezultat care reflectă atât munca intensă, cât și suportul primit din partea liceului – precizează prof. Steliana Băișanu, directoarea unităţii de învăţământ. Povestea acestei femei este un exemplu puternic de perseverență și determinare. Ea ne arată că nu există obstacole de netrecut atunci când ai un obiectiv clar și ești dispus să muncești pentru a-l atinge. Pe lângă faptul că este determinată și ambițioasă, Mariana a dat dovadă mereu de empatie și colegialitate, încercând să-i convingă și pe restul colegilor că fiecare pas făcut spre dezvoltarea personală contează.”
Urmează facultatea!
Drumul Marianei Mateoc nu se opreşte aici. Bacalaureată la 51 de ani, ea este foarte hotărâtă să se înscrie la facultate. Nu ştie încă exact specializarea, dar sigur va fi „ceva ce are legătură cu matematica. Probabil o să mă înscriu în două-trei locuri şi apoi o să văd care îmi convine mai mult”. Ceea ce e sigur e că va alege o facultate din Arad.
Trimite articolul
XNiciodata nu e prea tarziu pentru a tiimplini un obiectiv, felicitari!
Înțelepciunea nu are vârstă! Sincere felicitări!
Hai si cu facultatea si doctoratul si s-a ajuns Frau Marianne … cá in Deutschland a dat chichs.
Mai era un primárel prin tara lui Garcea ce sa dus cu fiicá sa la facultá… ca bodyguard s-au ca si coleg nu se stie exact.
Felicitări pentru Bacalaureat!
Dar la 50+ ani să nu ști ce dorești, mhh
Ca pont, IT, se câștigă cel mai bine, și are de aface si cu matematica