Persoana vătămată I.P., din Pecica, a anunțat jandarmii cu privire la faptul că fostul ei concubin, Florin M., de 24 de ani, a contractat un credit în valoare de 2.000 de lei folosindu-se de buletinul ei. Acesta a fost ajutat de Camelia R., de 45 de ani, din Arad, care era angajată ca și agent de asigurări. Suspectul a luat buletinul victimei și, cu ajutorul Cameliei R., a întocmit mai multe acte false, primind 2.000 de lei. Jandarmii au preluat cazul, iar cei doi suspecți sunt cercetați pentru o multitudine de infracțiuni, cum ar fi înșelăciunea, complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual dar și abuz în serviciu. Cei doi vor fi cercetați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.
A luat bani pe buletinul concubinei
Reactualizat la:
PECICA. Un bărbat din Pecica și un agent de asigurări sunt cercetați penal după ce, în decursul anului 2008, au luat un credit cu buletinul unei alte persoane.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
1
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Citiți principiile noastre de moderare aici!