Raul era absolvent al Universității „Aurel Vlaicu” (ECTS) și al Liceului „Adam Muller Guttenbrun” din Arad. În liceu i se spunea Rocky. Acum era saxofonist, cânta cu o formație din Șagu la diverse evenimente la care erau invitați. Raul era un apropiat al pompierilor de la Serviciul Voluntar din Șagu, fiind cel mai bun prieten al lui Cătălin Doru – pompierul care a decedat în luna august a acestui an, în urma unui accident rutier produs la intrarea în Sâmbăteni. Din nefericire, prietenia lor s-a refăcut acum în ceruri.
„Când o ființă apropiată nouă pleacă pentru totdeauna, abia atunci ne dăm seama cu durere în suflet că suntem niște bieți muritori. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei să vă dea tăria să treceți prin această grea încercare. Sincere condoleanțe!” – au transmis pompierii de la SVSU Șagu.
Tânărul decedat în accidentul de la Sâmbăteni era pompier voluntar la Șagu
Citiți principiile noastre de moderare aici!