BUTENI. „A plecat dintre noi omul și medicul Virgil Feier. Un autentic ambasador al Buteniului, un profesionist și un om cu entuziasm și disponibilitate, care nu și-a uitat rădăcinile. L-am prețuit și îl prețuim, nădăjduim că, trecând de pragul acestei vieți, sufletul lui Virgil Feier a intrat în binemeritata odihnă a Lui” – a transmis primarul comunei Buteni, Mircea Theodor Braiţi, pe pagina de Facebook a Primăriei.
Virgil Feier s-a născut în comuna Buteni, la 1 septembrie 1942. A urmat cursurile Școlii primare și gimnaziale din localitate, apoi Liceul „Moise Nicoară” din Arad. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, în 1965. Timp de trei ani a fost medic de circumscripție în satul natal, apoi intern de dermatologie la Clinica de Dermatovenerologie din Timișoara. A devenit medic specialist și primar în această clinică, unde și-a desfășurat activitatea toata viața. Şi-a iubit profesia şi a iubit oamenii, ajutându-i atât cât i-a stat în putinţă.
Pentru o scurtă perioadă, Virgil Feier a fost decan al Facultăţii de Medicină a UMF Timişoara. A activat în cadrul universităţii până în anul 2010.
În anii ‘90 s-a alăturat mișcării intelectualilor dornici să scape România de comunism, fiind membru activ al Alianței Civice și al Partidului Alianței Civice.
Virgil Feier a murit la vârsta de 80 de ani. Înmormântarea a avut loc sâmbătă, 29 aprilie, la Timişoara.
Trimite articolul
XVirgil absolvent la ”Moise Nicoara” din Arad in anul 1959, a fost un prieten ,un om deosebit si un adevarat profesionist. recunoscut in Romania dar si pe plan international
A ajutat mereu aradenii care apelau la serviciile lui .
Odihneste-te in pace draga prietene !
Se duc incet-incet valorile autentice,locul lor este luat de lepre politice,care vor lasa in urma ceea ce lasa limaxul pe unde trece….
-
Că bine zici dle dragă
Prof.dr.Virgil Feier absolvent al facultatii de medicina Timisoara A fost rapus de o boala nemiloasa.
Virgil a fost o somitate in medicina A participat de-alungul anilor la zeci de congrese internationale atât in Europa cât si in SUA
A fost ani de zile seful clinicii ”dermato” din Timisoara si decanul facultatii de medicina Timisoara , laureat al mai multor premii internationle in domeniu.
Adio draga prietene drum lin spre stele.Colegii de liceu din Arad nu te vor uita niciodata.Condoleante familiei indoliate
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Dumnezeu sa-i odihnească în pace sufletul bun! Mi-a fost profesor și asistent la Facultate de Medicină Timișoara! Un om și dascăl deosebit ,de o cultură medicală și universală remarcabilă! A făcut parte din elita de aur a medicinei românești și a Facultății de Medicină Timișoara!
Aici e situația medici măcar acei stagiari care sa trăiască si sa poată trai din ce invata pentru mulți oameni care au nevoie de clinic consult foarte bun.
Aducă ce înseamnă un rău bun un aer si o drumeție in care mulți psihopati si narcisiști sa fie reabilitați ???