În 1993, Wolfgang ajungea la Arad ca reprezentant al administrației orașului german Düsseldorf. Vizita l-a marcat atât de tare, încât odată întors la Neuss, orașul în care locuia, acesta a început să convingă lumea să i se alăture pentru a ajuta copiii din județul nostru și, în special, din Sântana. Ulterior a înființat o asociație pentru ajutorarea copiiilor și tinerilor din Arad – „Wir helfen Kindern in Rumänien” – Ajutăm copiii din România.
Camioane cu daruri
În fiecare an, din Germania soseau la Sântana camioane cu haine, rechizite școlare și alte lucruri de care cei mici aveau nevoie pentru a duce o viață normală. Toate cadourile erau colectate de către Wolfgang și transportate în țară pe cheltuiala proprie. Mii de copii din Sântana l-au cunoscut pe Wolfgang Kriesemer în perioada Crăciunului când, îmbrăcat în Moș Crăciun, acesta le împărțea cadouri celor mici. Ultimul cadou făcut de către acesta copiilor din Sântana a fost un transport de șapte mii de pachete, trimis în urmă cu doar o săptămână și jumătate.
Case pentru tineri
Tinerii din centrele de plasament, care împlineau 18 ani, erau pur și simplu dați afară, viitorul acestora fiind unul sumbru. Wolfgang Kriesemer, însă, s-a gândit și la ei. A construit case în care să trăiască mai multe persoane, deși s-a lovit de multe ori de birocrația specific românească. Asta, însă, nu l-a descurajat. A înființat o tâmplărie în care cei care locuiau în casele construite de el să poată lucra, să-și câștige pâinea.
Fabrică de încălțăminte
Văzând copii și tineri umblând cu încălțările deteriorate, Wolfgang a convins o companie producătoare de pantofi din Germania să doneze anual paleți întregi de încălțăminte, pentru a fi transportate în Arad. Asta până când compania a decis să deschidă o filială la Arad, continuând apoi să doneze produse tinerilor aflați în nevoie.
Cetățean de Onoare
Pentru munca neobosită în ajutorarea oamenilor nevoiași din România, Wolfgang Kriesemer a fost recompensat de-a lungul anilor nu doar cu zâmbetele și bucuria sinceră a celor mici, ci și cu medalii și titluri onorifice. În urmă cu trei ani, i-a fost conferită Crucea Federală de Merit, fiind totodată declarat și Cetățean de Onoare al Orașului Sântana.
Sănătatea șubredă
Deși sănătatea i se șubrezise, acesta și-a continuat munca. Și anul acesta a vizitat Sântana, cu toate că era vizibil afectat de boala necruțătoare care-i măcina corpul, de multiplele bypassuri și infarctul suferit în urmă cu puțin timp. Din păcate, Wolfgang Kriesemer, cel care a fost de-a lungul anilor Moș Crăciun al copiilor din Sântana și Arad, a pierdut lupta cu boala pe data de 30 noiembrie, la vârsta de 78 de ani. Consiliul Director al Asociației înființate de către el a anunțat trecerea la cele veșnice printr-un comunicat, precizând că „fondatorul și «motorul» organizației noastre a murit aseară (30 noiembrie – n.red), în sânul familiei”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!