„Cu profundă întristare, ierarhii arădeni, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești” – transmite Arhiepiscopia.
MUNAR. În dimineața zilei de vineri, 21 iunie 2024, părintele pensionar Valeriu Jirji, fost preot paroh în Parohia Munar, Protopopiatul Arad, a încetat din viață la vârsta de 75 de ani.
Date biografice
Părintele Valeriu Jirji s-a născut la data de 10 mai 1949, în localitatea Căpruța, judeţul Arad. După absolvirea şcolii gimnaziale a urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș. În anul 1970 s-a căsătorit cu tânăra Brândușa Catița, iar în anul 1973 se naște singurul lor fiu, Daniel.
În 8 septembrie 1970 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Dorgoș, Protopopiatul Lipova, de către Episcopul Teoctist Arăpașu, iar la 1 mai 1990 s-a transferat în Parohia Munar, Protopopiatul Arad, unde a slujit până la pensionare, august 2015. În anul 2000 a fost hirotesit iconom de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Slujbele de pomenire și de prohodire
Trupul neînsuflețit al Părintelui Valeriu Jirji este depus în Biserica Ortodoxă Română din Munar. Vineri și sâmbătă (21-22 iunie), ora 20, se va săvârși slujba priveghiului, iar duminică (23 iunie), începând cu ora 14, după Sfânta Liturghie de Rusalii, se va săvârși slujba înmormântării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!