Moartea loveşte oriunde. Ultima dată a făcut-o pe terenul de fotbal. S-a întâmplat duminică seara, în satul Munar, comuna Secusigiu, cu câteva clipe înaintea fluierului de start al jocului Voinţa Munar – Unirea Şeitin, din Liga 5.
Portarul cu suflet mare
Echipele erau aliniate la tradiţionalul salut de la centrul terenului, când portarul echipei din Munar, Slagian Nichici, a văzut un spectator în spatele gardului care s-a prăbuşit de pe bicicletă. N-a mai stat la salut, a fugit la bietul om care respira greoi, l-a întors pe spate şi i-a scos limba pentru a nu se sufoca. Cu preţul rănilor cauzate de muşcăturile celui aflat în convulsii. Delegatul echipei gazdă, poliţist de meserie, Grigore Moiş, a sunat la 112. Era ora 16,58.
Apar primele informaţii despre suporterul prăbuşit în stare de inconştienţă. Este vorba despre Nicolici Duşan (57 ani) din Sp. German, împătimit al sportului rege, nelipsit de la jocurile de fotbal ale echipelor din comuna Secusigiu. „Om de aleasă omenie, simplu, cinstit, cu frică de Dumnezeu” – aşa ni l-a descris primarul localităţii, Ilie Cheşa.
20 minute
Atât a durat până ce elicopetrul SMURD a aterizat pe terenul de fotbal din Munar. Era ora 17,18, când cadrele medicale au preluat „operaţiunea resuscitarea”. Timp de 45 minute s-au făcut eforturi disperate pentru a-l readuce la viaţă pe bietul om. Între timp, la faţa locului au sosit câţiva din membrii familiei, atmosfera fiind una tristă, apăsătoare. În jurul orei 18, medicul SMURD constată decesul. Victima este aşezată în portbagajul unei maşini şi preluată de aparţinători.
Cel mai lung meci
Chiar dacă erau vizibil marcaţi de cele întâmplate, delegaţii şi căpitanii celor două echipe decid să înceapă meciul, pentru că reprogramarea acestuia la mijlocul săptămânii ar fi fost imposibilă, majoritatea jucătorilor fiind prinşi cu probleme de serviciu. Astfel, cu 75 minute întârziere, precedat de un moment de reculegere în memoria suporterului decedat, a început cel mai lung meci şi trist din fotbalul judeţean…
Ajutor de la Primărie
Cunoscând greutăţile familiei greu încercate, primarul comunei Secusigiu, Ilie Cheşa, a decis să se implice şi să suporte o parte din cheltuielile legate de înmormântarea celui care a fost Nicolici Duşan. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Citiți principiile noastre de moderare aici!