Fetița s-a trezit spre dimineață, s-a jucat puțin în pat și deodată s-a întins pe pat și nu s-a mai mișcat, povestesc cei care au luat legătura cu părinții. Mama fetei a chemat de urgență Ambulanța dar fetița nu a mai putut fi salvată. Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Arad, Adrian Wiener, fetița era deja moartă când a ajuns la spital. Nimeni nu a mai putut face nimic pentru ea. Cadavrul ei a ajuns la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei.
În atenția poliției
Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor care au demarat cercetările „S-a dispus efectuarea unei necropsii pentru stabilirea exactă a cauzei decesului. Din primele cercetări se pare că moartea a fost cauzată de motive medicale” a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Municipiului Arad, Ovidiu Liber.
Dacă se va dovedi că în acest caz ar fi vorba de neglijență din partea familiei sau dacă vor fi suspiciuni legate de condițiile oferite în familie, de neglijență, dacă copila se constată că suferea de malnutriție care ar fi putut contribui la decesul ei, cu siguranță autoritățile competente vor fi informate pentru a interveni, mai ales că familia respectivă mai are un copil minor în întreținere. De urmărit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!