O pădure de 304 hectare, pierdută de
Primăria Vladimirescu în urma tratatului de
pace de la Trianon a fost naţionalizată a
doua oară ca urmare a acţiunii unei angajate
a Oficiului de Cadastru şi Publicitate
Imobiliară (OCPI). „E vorba de pădurea
cumpărată de comuna Glogovăţ (n.r.-
vechiul nume al comunei Vladimirescu), în 1902.
În urma tratatului de pace de la Trianon, cel
care a tradus documentele din maghiară, în
loc să scrie că pădurea este
proprietatea comunei, a scris că aparţine
statului român. În 2001, judecătorul
de carte funciară Szep, cunoscând limba
maghiară, îndreaptă eroarea. Cu toate
acestea, în 2004, când am devenit primar,
am crezut că totul e pierdut, legile fondului
funciar fiind închise. A apărut
însă legea 247/2005 şi am profitat de
ocazie, cerând pădurea înapoi”,
îşi începe povestea primarul Ioan
Crişan.
Acesta spune că a depus documentele necesare la
Comisia judeţeană de fond funciar, dar
că aici cineva ar fi tras nişte sfori,
deoarece la cinci ani după rectificarea
făcută de judecătorul Szep, se face o
nouă rectificare, care mută pădurea din
nou la stat. „Ne-am trezit că pădurea
nu mai este a noastră, se amână
retrocedarea, deoarece registratoarea şefă de
la OCPI, Florica Pop, a modificat cartea funciară.
Asta, după ce a primit o cerere de la
Direcţia Silvică, cerere care a ocolit-o pe
doamna Boroş, directoarea OCPI. Am
câştigat în instanţă, pentru
că aceste adnotări au fost abuzive şi
ilegale, iar acum cred că am greşit că
nu i-am făcut plângere penală doamnei
Pop pentru abuz în serviciu”, mai spune
Crişan.
Direcţia Silvică nu renunţă,
deschizând o nouă acţiune în
instanţă, iar dosarul ajunge la Curtea de
Apel Timişoara, care trimite dosarul spre
rejudecare la Judecătoria Arad. „Joi, 5
martie, instanţa trebuia să se pronunţe,
judecătorul anunţând că vom afla
decizia sa la ora 14.30. La ora indicată, juristul
Primăriei a aflat că pronunţarea a fost
amânată fără nicio
explicaţie”, a încheiat primarul.
Maria Boroş, foc şi pară
Deplasându-ne la Oficiul de Cadastru şi
Publicitate Imobiliară, am aflat că acesta nu
este primul scandal în care a fost implicată
Florica Pop. Directorul Maria Boroş susţine
că legea de funcţionare a OCPI este astfel
întocmită încât
„subordonarea registratorului faţă de
directorul oficiului de cadastru şi publicitate
imobiliară este administrativă, registratorul
putând fi sancţionat doar cu avizul
directorului de publicitate imobiliară din cadrul
Agenţiei Naţionale”. Mai mult, Maria
Boroş afirmă că Florica Pop „a
expropriat pădurea după ce a primit o cerere
care nu a fost înregistrată deliberat
în registrul unic de
corespondenţă”. „Dacă ar fi
fost făcută acea înregistrare aş
fi văzut cererea şi aş fi scris pe ea
că doar instanţa e competentă să o
rezolve. Prima rectificare a fost făcută de
un judecător inamovibil de carte funciară,
iar un registrator nu avea dreptul să
intervină de această manieră,
schimbând pur şi simplu proprietarul”,
ne-a declarat directorul OCPI.
„Aşa am gândit”
Florica Pop se apără susţinând
că a făcut modificarea pentru că
aşa a crezut că este cel mai bine.
„Aşa am gândit în momentul
respectiv, aşa că nu mă consider cu
nimic vinovată. Nu este prima plângere care
i se face registratorului de carte funciară. M-am
trezit cu cererea pe masă şi m-am
pronunţat printr-o încheiere care se dă
cu drept de plângere în 15 zile
lucrătoare, pe care am comunicat-o tuturor
părţilor interesate. Dintr-o eroare a
noastră, comuna Vladimirescu a fost trecută
ca fiind proprietara pădurii. Instanţa a
considerat că nu am dreptate, iar acum, în
cartea funciară apare ca proprietar tot
comuna”, a încheiat Florica Pop.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!