Toate cele șapte centre de examen pentru proba interviului din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor de conducere din instituțiile de învățământ din județ au fost „aglomerate” joi, 18 noiembrie.
La Liceul Teoretic „Adam M. Guttenbrunn” Arad au fost evaluați doi candidați pentru posturile de director adjunct ai aceleiași instituții, unul fiind notat cu 8.40, iar celălalt cu 9.60. Un al treilea candidat evaluat la Liceul German a fost cel care a optat pentru postul de director al școlii gimnaziale din Șeitin, acesta obținând la rândul său nota 9.60.
Candidați pentru „Aron Cotruș”
Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” a găzduit interviurile pentru posturile de director și director adjunct de la Școala Gimnazială „Aron Cotruș” din municipiu. Ambii au obținut nota 10. Pentru postul de director, candidat a fost inspectorul școlar general adjunct al IȘJ Arad, Daniel Tocoian, care s-a înscris în concurs și pentru posturile de director de la „Moise Nicoară” și Liceul Baptist, însă s-a retras în ambele cazuri, optând doar pentru „Aron Cotruș”.
Din județ
La centrul de la Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului au fost intervievați candidații pentru posturile de directori ai școlilor gimnaziale din Zăbrani, Conop și „Ilarion Felea” Arad. Primul și ultimul au obținut punctaj maxim, iar candidatul de la Conop a obținut nota 9.
Alți trei candidați pentru funcții de director – de data asta ai liceelor din Miniș și Săvârșin și al școlii gimnaziale din Bârsa – au fost evaluați la Școala Gimnazială „Regina Maria” din municipiu. Toți trei au fost admiși cu punctaj maxim.
Liceul Maghiar
Colegiul Economic Arad a găzduit și el trei interviuri, joi. Au fost intervievați candidații pentru următoarele posturi: director al Școlii Gimnaziale nr.2 Pecica, director al Colegiului „Csiky Gergely” Arad, director adjunct al Colegiului „Csiky Gergely” Arad. Candidatul de la Pecica a obținut nota 8.40, cel pentru postul de adjunct al Liceului Maghiar a obținut 9.80, iar candidatul pentru postul de director al aceluiași liceu a obținut nota 9. Conform informațiilor noastre, candidatul pentru postul de director este chiar directorul actual al colegiului, prof. Spier Tünde.
Vineri trec prin proba interviului candidații pentru posturile de conducere de la Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad.
Trimite articolul
XInformațiile publicate sunt greșite: Proba de interviu pentru postul de director adjunct al Colegiului “Csiky Gergely” este programată pe marți., 23.11.2021. În data de 18.11.2021 amândoi candidați au optat pentru postul de director al colegiului. Unul a obținut 9,80 (cel care este și directorul actual), contracandidatul: 9,00.