ARAD. Chiar dacă tentativele anterioare nu au părut a fi prea eficiente, Primăria în colaborare cu DD Chim SRL continuă lupta cu ţânţarii. Încă de la primele ore ale dimineţii de luni, arădenii au putut auzi şi vedea avioanele utilitare care au împrăştiat insecticid peste oraş. Potrivit municipalităţii, acţiunea de „dezinsecţie avio” s-a desfăşurat în intervalul orar 6.00-10.00 şi va continua în cursul serii, între 19.30-21.30. Substanţa utilizată este Deltatim Plus, o substanţă avizată de Ministerul Sănătăţii, folosită atât pentru reducerea populaţiei de ţânţari, cât şi pentru combaterea gândacilor, furnicilor, căpuşelor, puricilor, miriapodelor şi păianjenilor.
Primăria promite că, până la finele lunii iulie, se va interveni şi la sol, cu accente în zonele de vegetaţie bogată, parcuri, aliniamente stradale cu vegetaţie, zonele riverane cursurilor de apă. Activităţile de dezinsecţie vor continua şi în lunile august şi septembrie. „În cazul condiţiilor meteo nefavorabile termenul de executare a lucrărilor va fi prelungit” – arată reprezentanţii municipalităţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!