ARAD. Crăciun Regal în judeţul Arad. E atmosferă de sărbătoare la Castelul Regal de la Săvârşin, acolo unde Familia Regală petrece Crăciunul și Anul Nou. Familia Regală petrece sărbătorile în cadru restrâns din cauza pandemiei noului coronavirus. Tradiția primirii colindătorilor la Castelul Regal Săvârșin a fost reluată în acest an, după ce, din cauza măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus, Familia Regală nu a primit anul trecut colindători.
Conform tradiției, cei mai cunoscuți colindători din vestul României, Dubașii de la Săvârșin, care erau preferații Regelui Mihai I, sunt singurii colindători primiți în Ajun de Crăciun la Castel. Aceștia au colindat în Satul Regal, care se află la intrarea pe domeniu. Dubașii s-au pregătit special pentru acest moment.
În total, aproximativ 100 de persoane au mers în Satul Regal să ureze Familiei Regale sărbători fericite. Însă, din cauza pandemiei, colindătorii nu au mai fost răsplătiți cu ceai cald, țuică fiartă și cozonaci.
Şi tot din cauza pandemiei, primirea altor grupuri de colindători a fost suspendată și în acest an, în condițiile în care în alți ani sute de oameni veneau din toată ţara, iar manifestările durau câteva zile.
Trimite articolul
XFelicitări Casei Regale pentru modul impecabil in care au fost primiți și tratați dubașii,colindătorii cei mai iubiți de Majestatea Sa Regele Mihai I Cel Bun!