Emisiunea titlurilor de stat pentru populație continuă și în luna iulie, Finanțele anunțând că programul „Tezaur” va fi susținut pe toată perioada anului 2019.
„Începând cu data de 05 iulie 2019, în cadrul Programului Tezaur, Ministerul Finanțelor Publice a lansat o nouă emisiune de titluri de stat destinate exclusiv populației, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate: a) în perioada 05 – 31 iulie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului; b) în perioada 05 – 30 iulie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban; iar în perioada 05 – 29 iulie2019 din mediul rural. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate. După încheierea perioadei de subscriere, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur se pot răscumpăra anticipat, în baza unei cereri depusă cu 60 de zile lucrătoare înainte de data de plată a dobânzii sau a valorii nominale aferente fiecărei emisiuni. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile”, se arată în comunicatul Finanțelor.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.ro, www.datoriepublica, mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!