A scăpat cu viaţă! O avalanşă puternică pornită în cursul nopţii de 14/15 iulie a distrus aproape în totalitate Tabăra de Bază în care se aflau Zsolt Torok şi bucătarul expediţiei. Au scăpat datorită experienţiei dar şi al norocului! Alpinistul arădean, care se află în acest moment în ascensiune pe Muntele Nanga Parbat – Himalaya (8125 metri), a trecut cu brio testul naturii.
Soţia alpinistului, Minerva Vincze, ne spune: „Am primit un apel de la Zsolt neobişnuit deoarece la ora aceea trebuia să doarmă. Tocmai supravieţuise unei avalanşe care a distrus Tabăra de Bază. S-a trezit din somn cu un sunet înfricoşător, a reuşit doar să se ghemuiască în cortul lui cu spatele la forţa care-l împingea, să ia aer în piept şi să se opună cât poate acestei avalanşe. Tone de zăpadă au venit la vale cu o forţă incredibilă după care s-a oprit totul. Cortul lui a fost rupt, dar luând poziţia bună şi încercând să-şi facă loc ca să respire, a reuşit să supravieţuiască. A ieşit afară, iar din ceea ce era Tabăra de Bază nu mai rămăsese aproape nimic, totul era sub tone de zăpadă. S-a bucurat mult să-l audă pe bucătar – care a scăpat datorită unui zid de piatră construit la cortul de bucătărie – singurul care mai era în tabără – şi au început să facă o evaluare, să vadă ce pot găsi cu ajutorul lanternelor”. Coechipierii arădeanului – cei doi americani – se aflau în Tabăra I, iar cortul lor nu a fost afectat de avalanşă. Cei patru (Zsolt, bucătarul şi cei doi americani) sunt singurii oameni prezenţi pe această faţă a muntelui în acest moment.
Vreme proastă
În dimineaţa zilei de 17 iunie, Zsolt a urcat din nou la Tabăra I (4900 metri), unde a aşteaptat vremea bună. „Zsolt trebuie să aştepte să vadă evoluţia vremii la faţa locului plus prognozele pe care i le voi comunica. Din păcate vremea se schimbă foarte mult, la diferenţă de câteva ore, iar aceasta contează mult acolo sus.
Datorită avalanşelor din ultimele zile din depozitul distrus i-au dispărut în zăpadă colţarii şi câteva butelii de gaz. A găsit în schimb colţarii abandonaţi de porterul (cărăuş) care s-a îmbolnăvit şi a plecat acasă şi o să încerce să urce cu ei. Asta chiar dacă nu sunt aşa de buni ca ai lui”, ne spune Minerva.
La Tabăra II – 6100 metri
Pe data de 21 iunie, arădeanul a ajuns cu bine în Tabăra 2 – 6100 metri după o ascensiune foarte dificilă a lui Kinshofer Wall – după cum ne spune soţia alpinistului – pe care l-a escaladat singur folosind autoasigurări.
„Mi-a zis că a avut nevoie de toată experienţa lui de până acum, inclusiv cea a «Maratonului Marilor Pereţi» de anul trecut şi a ascensiunilor precedente pentru a putea ajunge acolo singur şi în siguranţă, fără corzi fixe şi scări. Mi-a zis că a luptat ca un leu prin zăpada mare până la gât şi că niciodată nu a bătut aşa urme singur prin zăpadă aşa de mare”, ne spune Minerva.
Tot mai aproape de vârf
Este tot mai aproape de vârf! În cursul aceleiaşi zile arădeanul s-a îndreptat spre Tabăra III – 6750 metri, iar cortul şi l-a montat într-un loc incredibil, ne spune soţia alpinistului, suspendat în cuie de gheaţă.
„Efectiv nu a găsit un loc mai plan unde să monteze cortul şi s-a oprit unde a putut”, ne spune Minerva. De acum vom ţine pumnii strânşi arădeanului, deorece altitudinea îngreunează foarte mult ascensiunea. Urmează Tabăra IV – 7250 metri şi, dacă totul merge bine zilele următoare, Zsolt va porni spre vârf.
„Este singur pe munte deja de cinci zile şi mi-a povestit că vorbeşte singur, dar este optimist şi se bucură de faptul că avansează. I-am zis că suntem alături de el şi să facă cum simte el mai bine, în limita siguranţei. În continuare suntem alături de el prin gândurile noastre de bine şi îl susţinem cum putem de acasă!”, a încheiat soţia arădeanului.
Încă 500 de euro
Acum mai bine de o săptămână de zile soţia alpinistului declara că mai era nevoie de 1000 de euro pentru a avea toţi banii necesari pentru această expediţie a cărei finalitate îl va da pe arădeanul Zsolt Torok cel de-al doilea român care atinge acest vârf şi singurul în viaţă. Între timp, lucrurile s-au mişcat, astfel că, în acest moment, arădeanul nostru mai are nevoie de 500 euro din totalul de 10.000 necesari expediţiei.
„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care îl susţin pe Zsolt şi îi transmit putere prin gândurile lor”, a declarat soţia alpinistului. Cei care doresc să susţină financiar performanţa arădeanului sunt rugaţi să scrie la adresa de e-mail minervavincze@yahoo.com.
valentin.goran@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!