Au năpustit peste ei la ora cinci dimineaţa şi i-au scos din baraci. După mulţi ani li s-a comunicat în mod brutal că locuintele lor sunt ilegale. Copii, adulţi, bătrâni şi-au adunat în mare grabă câteva lucruri şi au ieşit cu tot cabalâcul. Angajaţii de la Polaris au început să dărâme, asistaţi de poliţiştii comunitari. I-a prins arşiţa prin puzderia de lucruri, resturi de mâncare, praf şi un miros din ce în ce mai greu, ce răzbătea din mormanele de haine şi făcea aerul irespirabil.
Cei rămaşi acum fără case s-au ascuns la umbra unor pomi aflaţi în apropiere. Copiii alergau printre liniile de tren şi izbucneau în plâns când pietrele ascuţite le înţepau picioarele goale. Adulţii erau doar supăraţi, nu disperaţi. Au dobândit o capacitate rapidă de adaptare la orice situaţie. Unii spuneau că se vor întoarce prin locurile de baştină, dar nu va fi ca la oraş. „Aici mai avem de lucru, să dăm mâncare la aştia mici. Avem şi tomberonul, unde mai găsim câte ceva” , sintetizau rapid situaţia. Au fost duşi la poliţie pentru amprentare şi identificare, iar la întoarcere au descoperit că toate lucrurile strânse la repezeală de ei au fost înghiţite de maşinile de gunoi.
„Mi-au luat şi insulina, acum ce mai iau?”, spune cu năduf Georgel. Asta i-a deranjat mai mult decât orice: le-au stricat tabăra, era ilegală instalată, dar măcar să le fi lăsat bruma de agoniseală. Un singur happy end: locuitorii străzilor din apropiere respiră uşuraţi, au scăpat de un focar de infecţie, de gălăgie şi de frica că sunt vecini cu posibili infractori.
Tabăra ilegală
Baracile din placaje adăposteau şase, şapte familii, de etnie romă, majoritatea provenind din alte judeţe. Unul singur este din judetul Arad, dar nu din municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!