Chiar nu le pasă?! Proprietarii de terenuri par să nu conștientizeze pericolul pe care-l reprezintă arderea miriștilor atunci când lasă focul nesupravegheat. Aceasta este singura cauză a producerii de incendii de vegetație uscată. Din nefericire, în ultimele zile incendiile de vegetație s-au înmulțit, iar vântul puternic a făcut ca focul să se extindă la case de vacanță, anexe, case de locuit, grajduri de animale şi să ucidă.
Pompierii sunt chemați să scoată pârleala celor din a căror vină se întâmplă toate acestea. Mii de litri de apă au fost folosite pentru stingerea incendiilor. Au existat și pagube colaterale.
Case și animale mistuite de flăcări
O casă de vacanță a fost mistuită de foc în totalitate, la Minișel, din cauza unui proprietar de pământ care a crezut de cuviință să-și curețe miriștea dându-i foc și plecând de acolo, lăsând focul nesupravegheat. În localitatea Adea, o anexă a fost cuprinsă de flăcări după ce focul aprins pe o miriște din apropiere s-a extins. La Ineu, un grajd în care se aflau cai și bovine a ars în întregime, tot din cauza incendierii unei miriști. Focul s-a extins la grajdul în care se aflau animalele. Niciuna nu a putut fi salvată.
La Dezna, un șopron de lemne și o parte din acoperișul unei case au ars din cauza unui incendiu de vegetație uscată, iar, la Roșia, două locuințe au fost salvate la timp de pompieri, după ce un incendiu de miriște s-a extins. Exemplele pot continua cu zilele de sâmbătă și duminică. În aceste dup zile, 167 de hectare de vegetație uscată au fost incendiate de către proprietari.
167 hectare, 22 de incendii
Pentru pompieri, cele 167 de hectare au totalizat 22 de intervenții la incendii. La Sebiș și la Birchiș, focul s-a extins de la miriște la un depozit de lemne și la mai mulți stâlpi de radiotelecomunicații din lemn.
Citiți principiile noastre de moderare aici!