Numai că, pe lângă interdicţie, s-a ales şi cu un dosar penal. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad anunţă faptul că jandarmii au fost chemaţi marţi, în jurul prânzului, la un local de alimentaţie publică, acolo unde unul dintre clienţi a spart televizorul birtului. Cel care a sunat a fost chiar angajatul localului cu pricina. „Ajunşi de urgenţă la adresa indicată, jandarmii au fost întâmpinaţi de apelant, care le-a relatat faptul că în local şi-a făcut apariţia un bărbat, client mai vechi, a cerut mai multe sticle cu bere, iar la un moment dat i-a spus angajatului că vrea să primească interdicţie în local şi a aruncat cu o sticlă de bere în ecranul televizorului pe care l-a spart, după care a plecat într-o direcţie necunoscută. Prejudiciul este estimat în jurul sumei de 3.500 de lei”, au anunţat reprezentanţii Jandarmeriei Arad.
Aceştia au reuşit să îl şi identifice pe autor, fiind vorba despre un tânăr de 22 de ani din Arad. „Având în vedere faptul că distrugerea constituie infracțiune, conform Codului Penal, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor ce se impun”, au mai spus cei de la Jandarmerie.
A vrut interdicţie şi a spart televizorul birtului
A vrut interdicţie şi a spart televizorul birtului
ARAD. Un tânăr de 22 de ani a vrut să primească interdicţie într-un local din Arad. A reuşit acest lucru.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Victoria arădeană a trimis campioana pe locul 5 la finalul sezonului regulat.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
UT Arad
„Te-am susținut, m-am certat cu toată lumea pe aici pentru tine, vreau o reacție din partea ta”.
1
Mapamond
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.
Local
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!