Dacă acest plan era dus la bun sfârşit, zeci de arădeni puteau fi victimele unui masacru. Întreaga poveste începe în urmă cu şase luni de zile, când ofiţerii DIICOT l-au luat în vizor pe Văsuţ. Acesta era cunoscut ca un anarhist, un simpatizant al naziştilor şi al muniţiilor de orice fel. În urma unei anchete ample, DIICOT a reuşit să ia legătura cu tânărul arădean. Un ofiţer sub acoperire a devenit aşa-zisul client al lui Vlăsuţ, client care urma să ofere un pistol contra două bombe pe care tânărul urma să le construiască. Însă, înainte de a parafa înţelegerea, clientul a vrut să vadă cum funcţionează bombele. Aşa că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, Văsuţ a construit o bombă, şi-a luat clientul şi au plecat pe un câmp, în apropierea Ghiorocului. Aici a fost detonată bomba, o demonstraţie pentru clientul care, de fapt, era ofiţer DIICOT. După această reprezentaţie, vineri seara urma să aibă loc şi trocul: un pistol contra două bombe. Însă ceea ce nu a ştiut Remus Văsuţ a fost faptul că face afaceri cu un ofiţer DIICOT. Tânărul a fost arestat pe loc, iar poliţiştii au organizat zeci de percheziţii în mai multe locaţii din Arad şi din Bucureşti, la persoanele care i-au trimis lui Văsuţ materialele pentru realizarea bombelor.
Plan terorist
Mai mult, gândurile tânărului din Ghioroc au fost mult mai negre decât doar a face afaceri cu bombele pe care le realiza. Surse apropiate anchetatorilor ne-au informat asupra faptului că Văsuţ era pornit să detoneze două bombe în locuri publice din municipiul Arad.
“Una dintre bombe urma să fie plasată într-o maşină capcană, în apropierea unei cafenele din centrul Aradului. Văsuţ chiar a căutat o maşină sau o motocicletă ieftină pe care să o cumpere pentru a o folosi la atentat. Tânărul se baza e faptul că suflul exploziei va sparge ferestrele cafenelei, urmând ca cioburile să fi măturat tot ce se afla înăuntru. Vorbim aici de zeci de victime, un atentat care se putea transforma într-un masacru. Iar această bombă urma să fie detonată în viitorul apropiat, în preajma sărbătorilor”, ne spun sursele noastre. O a doua bombă urma să fie plantată în apropierea unei secţii de poliţie din municipiu. Însă, din fericire, acţiunea în forţă a DIICOT şi SRI Arad au făcut ca posibilele drame să nu aibe loc.
Monitorizat non-stop
Anchetatorii susţin că nu a existat niciun moment pericolul ca Remus Văsuţ să comită vreun atentat. Reprezentanţii DIICOT susţin că tânărul din Ghioroc a fost supravegheat non-stop prin interceptări telefonice şi prin satelit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!