Zeci de poliţişti, pompieri, medici şi paramedici de la SMURD au fost blocaţi lângă stâlpul aflat pe marginea şoselei de centură, în apropiere de intersecţia cu drumul spre Iratoş. Oamenii legii nu au reuşit să afle exact doleanţele sinucigaşului pe care îl cheamă Costică.
Un singur lucru este cert: bărbatul vroia neapărat să îşi vadă copiii. La faţa locului s-a deplasat şi un psiholog şi un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad în încercarea de a-l convinge să coboare. Problema mare a fost că, odată cu lăsarea întunericului, vizibilitatea a fost redusă la minimum în zona respectivă.
După aproximativ trei ore de negocieri, oamenii legii au reuşit să îl convingă pe bărbat să coboare. Costică B., de 44 de ani, din Vaslui, a ţinut că precizeze că a recurs la acest gest după ce nevasta lui nu i-a dat documentele de identitate. În schimb, femeia, prezentă la faţa locului, le-a spus oamenilor legii că totul este o minciună şi că bărbatul şi-a pierdut actele.
Un echipaj al Ambulanţei l-a preluat pentru a-i face un control general al stării de sănătate. Apoi au intrat în rol poliţiştii care i-au întocmit bărbatului de 44 de ani un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!