Cătălin Lazurcă, ales PDL, s-a abţinut, însă, de la vot, fiind singurul în sală care a optat pentru acest gest. Nu şi-a motivat abţinerea atunci, ci a lăsat să se înţeleagă, la un alt proiect, că vina o poartă lipsa de stufozitate a studiului de fezabilitate.
Poate vă întrebaţi unde au fost aleşii Opoziţiei şi cum au votat aceştia? Aleşii USL au părăsit sala de şedinţă imediat după primul proiect de hotărâre, indignaţi pe modul în care sunt trataţi, pentru a câtea oară?, de executiv. Ştiau, însă, că s-ar putea să procedeze astfel, pentru că, cu câteva minute înainte de şedinţa CLM, au făcut câteva declaraţii în faţa presei în care au anticipat gestul.
Vocile grele din Opoziţie – Gheorghe Ghilinţă şi Florin Galiş – au amintit atunci de faptul că proiectul USL de reducere a taxelor locale nu a avut parte nici măcar de o şedinţă extraordinară, darmite de dezbatere, au criticat modul în care Primăria înţelege să adune bani în plus de la arădeni prin creşterea taxelor şi impozitelor locale pentru a-i risipi mai apoi pe proiecte a căror oportunitate lasă multe de dorit, aşa cum e cazul fântânii arteziene şi au ameninţat cu justiţia în cazul în care proiectul va trece de vot.
Înainte de vot au vorbit şi reprezentanţii societăţii civile. CLC a precizat, prin vocea lui Dan Artimon, faptul că organizaţia va ataca în contencios administrativ proiectul privind fântâna arteziană dacă acesta va trece de aleşi. Claudiu Cristea a indicat câteva problemele de mediu şi cele legate de sport pe care fântâna le-ar crea în zona în care sunt prezente peste 50 de specii de peşti, în timp ce toţi cei nemulţumiţi de propunerea Primăriei – USL, CLC, Mişcarea arădeană – au pus tot în balanţă, constant, fântâna de 5 milioane de euro şi taxele locale crescute anul acesta şi care aduc în bugetul primăriei doar 3 milioane de euro. S-a vorbit mult despre oportunitate, necesitate, megalomanie şi respect faţă de aleşi.
Fără respect
Şi n-a fost urmă de respect, susţin consilierii USL, la startul şedinţei CLM, motiv pentru care aceştia au părăsit sala. Oricât de bine pregătiţi au fost cu strategia pe care o aveau de urmat, aleşii USL au fost luaţi prin surprindere de Putere. S-a trecut extrem de rapid de la intonarea imnului naţional, la alegerea noului preşedinte de şedinţă (chiar dacă, în sfârşit, Opoziţia a venit cu propria propunere, ce nu a trecut de vot) şi de aici la votarea ordinii de zi. Atât de rapid încât intervenţia lui Ghilinţă, care a cerut, conform strategiei elaborate de USL, scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului cu fântâna, nu a mai fost luată în seamă. S-a votat deja ordinea de zi, i-a informat la fel de rapid, pe aleşii Opoziţiei, preşedintele de şedinţă Ovidiu Moşneag.
Aleşii USL au acuzat faptul că nu se respectă regulamentul de funcţionare al CLM, că Opoziţia nu poate să-şi spună punctul de vedere nici măcar în plenul şedinţei, că un astfel de tratament este de neacceptat. În tot acest timp, de la masa Puterii se amintea doar faptul că deja s-a votat ordinea de zi. Şi nu oricum, ci cu unanimitate de voturi, căci, luaţi prin surprindere, aleşii USL nu au ridicat mâna nici la „pentru”, nici la „împotrivă”. S-a contabilizat desigur pentru, fără ca nimeni să mai ceară apoi reluarea votului.
Fără USL
„Aşa nu se poate ţine o şedinţă”, a concluzionat în plin scandal Ghilinţă iar aleşii USL i-au dat dreptate: s-au ridicat şi au părăsit sala. S-a aşternut liniştea în sala de şedinţă, iar proiectele au trecut cu brio de singurii aleşi rămaşi în sală: cei ai Puterii. Vreo cinci proiecte, care aveau nevoie de voturile a minimum 16 aleşi, nici nu au mai fost supuse votului. Au căzut. Dar nu au trecut neobservate de edil, care a ţinut să precizeze, la sentiment, ar spune unii, că, din cauza gestului aleşilor USL, necăjiţii Aradului rămâne fără case (unele proiecte vorbeau de repartizarea de locuinţe sociale şi ANL).
Gestul USL a fost criticat şi de Ovidiu Moşneag care, la finele şedinţei, şi-a cerut scuze în numele CLM de la arădeni pentru ce au făcut unii aleşi în prima zi în care şedinţa CLM s-a desfăşurat în sala 70, proaspăt renovată.
Câteva detalii
S-a vorbit desigur mult şi de fântână, proiectul a fost amendat de Bognar Levente, care a schimbat regulile finanţării scrise în acest studiu (mai întâi din fonduri atrase, apoi din bugetul local), Claudiu Cristea chiar a fost lăsat să vorbească (unul împotriva tuturor nu poate face mare rău) şi s-a votat. Pentru studiul de fezabilitate al unei fântâni care va fi ridicată cândva.
La final, aşa cum i-a obişnuit deja pe aleşii Puterii (singurii care mai rezistă până la sfîrşitul şedinţelor CLM), Gheorghe Falcă a vorbit despre proiectele sale. De această dată despre toate proiectele sale dur criticate de Opoziţie la momentul lansării şi pe care le-a catalogat un real succes (BERD, centrul vechi, Păduricea etc.).
Citiți principiile noastre de moderare aici!