Nici dascălii nu au aflat, decît
tot prin intermediul televiziunilor, că nu vor mai
face grevă generală. Părinţii, la
rîndul lor, sunt revoltaţi de toată
această confunzie creată. Va fi sau nu va fi
teză unică pe 7 mai? Unul dintre argumentele
sindicaliştilor a fost că vor face
grevă în ziua cu teza
unică, deci ar putea fi reluată, cel
puţin la nivel declarativ, joi. Cât va mai
continua acest joc de imagine al liderilor sindicali,
în care elevii devin, de fiecare
dată, victime colaterale? Liderul SDÎ
Arad, prof. Dănuţ
Ieneşescu, ne-a declarat că
profesorii arădeni sunt
nemulţumiţi de decizia luată pe plan
naţional. „Colegii doresc continuarea
conflictului de muncă şi declanşarea
grevei în ziua în care se
desfăşoară tezele unice. Dacă
protocolul semnat la nivel naţional nu
garantează nicio finalitate concretă şi
dacă presupune suspendarea pe o perioadă
nelimitată a conflictului de muncă, atunci
noi, arădenii, nu vom fi de acord cu
semnarea lui. Singurul câştigător
în acest episod al conflictului a fost Ministerul
Educaţiei, care şi-a salvat
reputaţia.”
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!