ARAD. 11,6% dintre beneficiarii alocaţiei pentru susţinerea familiei, din judeţul Arad, au fost sancţionaţi de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Arad din cauza absenţelor şcolare nemotivate ale copiilor. Alocaţia pentru susţinerea familiei este un sprijin acordat de stat tuturor familiilor care au venituri reduse şi au în creştere copii de până la 18 ani, cu condiţia ca şcolarii să frecventeze fără întrerupere cursurile unei forme de învăţământ. Adică să nu depăşească un anumit număr de absenţe nemotivate într-un semestru. Condiţia nu a fost însă respectată de toţi beneficiarii.
Potrivit datelor pe care ni le-a pus la dispoziţie AJPIS Arad, din cei 2.510 beneficiari de alocaţie pentru susţinerea familiei, din judeţul Arad, 293 au avut probleme cu absenţele şcolare şi, în consecinţă, au fost sancţionaţi. În cazul a 155 de familii s-a decis suspendarea alocaţiei pe o perioadă de şase luni, din cauza acumulării unui număr mai mare de 21 de absenţe nemotivate. În alte 138 de cazuri alocaţia a fost diminuată pe o perioadă de trei luni.
În cazul a 10-19 absenţe, diminuarea este de 20% pentru fiecare copil din dosar, ceea ce înseamnă că, dacă familia are doi copii cu câte 10-19 absenţe, diminuarea este de 40%. La 20 de absenţe nemotivate, diminuarea aplicată este de 50% din cuantumul alocaţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!