Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a primit vizita unei delegaţii a Liceului românesc N. Bălcescu din Gyula (Ungaria) condusă de doamna director Maria Gurzău Czegledi. Întâlnirea a avut drept scop înscrierea la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a mai multor absolvenţi ai Liceului N. Bălcescu şi întărirea relaţiilor de colaborare dintre cele două instituţii, care durează de peste un deceniu.
D-na prof. Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului românesc „Nicolae Bălcescu” din Gyula a precizat că, „cei mai mulţi absolvenţi sunt interesaţi de Facultatea Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară şi de Relaţii Internaţionale. Dl. preşedinte al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, a acordat şi anii trecuţi Burse pentru tinerii noştri. Tot mai mulţi absolvenţi sunt interesaţi de universităţile din România. Avem o colaborare fructuoasă cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi cu profesorii Universităţii. Am participat împreună la mai multe expoziţii şi sărbători culturale, astfel încât această colaborare este rodnică. De-a lungul anilor am primit multe donaţii constând în cărţi de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi am primit, de mai multe ori, vizita d-lui profesor Eugen Gadja. În primăvară, dl. prof. Jireghie a avut o expoziţie de fotografii la Liceul N. Bălcescu care a fost pe placul tuturor”.
Preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” prof. univ. dr. Aurel Ardelean, a precizat că „Am primit deja dosare ale viitorilor noştri studenţi de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula. Ne bucură faptul că băiatul doamnei directoare de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula a optat pentru Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară. Dorim să le asigurăm toate condiţiile, pentru a putea începe în cele mai bune condiţii anul academic 2012-2013”, a punctat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG.
Citiți principiile noastre de moderare aici!