Comunicatul de presă transmis de Inspectoratul Școlar Județean Arad prezintă acțiunea care a avut loc pe 24 septembrie, la sediul instituției. În baza unui ordin al Ministrului Educației, absolvenții care au avut media 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat au primit câte o mie, respectiv trei mii de lei.
„Inspectoratul Școlar Județean Arad a organizat în cursul zilei de 24.09.2020 o festivitate de premiere a elevilor care au îndeplinit aceste condiții. Activitatea la care au participat 10 elevi s-a desfășurat în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.Cuantumul stimulentului financiar acordat fiecărui absolvent este în valoare 3000 lei pentru absolventul învățământului liceal care a obținut media 10 la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020 și de 1000 lei pentru absolventul învățământului gimnazial care a obținut media 10 la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, 2020.”, a declarat Inspectorul școlar general, prof. Marius Sorin Göndör, conform comunicatului de presă transmis de IȘJ Arad joi seara.
În Arad au fost premiați cinci absolvenți de gimnaziu: Bogdan Paul Biriș, Andrei Darius Bodrogean, Andreea Maria Incicău, Robert Michael Giosu și Amalia Gabriela Timofte și tot atâția absolvenți de liceu: Raluca Teodora Berceni, Maria Cristina Chioseaua, Simina Ispas, Mălina Magdalena Măritoiu și Alexandru Tomuța.
În anii trecuți, recompensa financiară era oferită absolvenților la finalul lunii august. Anul acesta, însă, ordinul de ministru a fost semnat abia pe data de 2 septembrie, iar înmânarea recompenselor s-a făcut, iată, aproape de finalul lunii septembrie.
Trimite articolul
XFelicitariI
Romania are prezent si viitor cu asa elevei!
In sfârsit un lucru CORECT si NORMAL !!!
👍
La cât nai multe si mai dese astfel de initiative si pe viitor ( NU DOAR pt delicventi si NU DOAR IN CAMPANII ELECTORALE !!!).
Dati-le burse de studiu la cele mai bune universitati si faceti-le loc in administratia centrala: guvern, parlament…..Altfel vor pleca, cu prima ocazie.