„Pentru rezultatele de excepție obținute la evaluarea națională, premiile au fost înmânate elevelor: Petran Daria Alexandra – Colegiul Național ,«Preparandia-Dimitrie Țichindeal»; Turcin Branka Daria – Colegiul Național «Moise Nicoară». Pentru rezultatele deosebite obținute la examenul de bacalaureat au fost premiate Paul Ioana – Colegiul Național «Moise Nicoară»; Ștefea Denisa Ionela – Colegiul Național «Moise Nicoară»”, transmite Inspectoratul Școlar Județean.
Inspectoratul Școlar Județean Arad anunță, pe 23 septembrie, că „În data de 21 septembrie 2023, la sediul ISJ Arad, Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar a premiat absolvenții arădeni de gimnaziu și liceu care au obținut media zece la examenele naționale din sesiunea iunie-iulie 2023”.
În prezența părinților și a conducerii Inspectoratului Școlar Județean Arad, cele patru eleve care au obținut media 10 la Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a și cele două absolvente care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat Național au fost premiate cu cate 2.000, respectiv 5.000 de lei.
Conform hotărârii de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților de gimnaziu și liceu care au obținut media 10 la examenele naționale, fiecare absolvent al clasei a VIII-a și fiecare absolvent al clasei a XII-a care a obținut media 10 la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat va primi 2.000 de lei, respectiv 5.000 de lei.
Anul acesta, recompensele financiare au fost acordate la două luni după finalizarea examenelor. Anul trecut, procesul de aprobare a hotărârii de Guvern și de emitere a ordinului ministrului Educației a durat mai bine de patru luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!