Au terminat anul acesta liceul cu medii impresionante de peste 9,90, dar au ales să rămână în Arad. Este vorba despre absolvenţii Colegiilor Naţionale „Moise Nicoară”, „Elena Ghiba Birta”, Pedagogic şi Economic care au avut ca unică şi fermă opţiunea continuarea studiilor universitare în cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad. Practic, elita învăţământului liceal a hotărât să nu mai plece pe alte meleaguri ci să studieze la universitatea de stat din municipiu.
„În acest an absolvenţii au avut ca opţiune fermă universitatea noastră, astfel că nu şi-au mai retras dosarele pentru a merge în alte părţi”, a subliniat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, rector al UAV Arad
Admiterea din acest an la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad a fost făcută cu maximă transparenţă, toate înscrierile şi rezultatele fiind afişate pe pagina de internet a unităţii de învăţământ. „Am vrut să eliminăm orice fel de dubii, să fie clar, transparent modul în care s-a făcut admiterea”, a mai spus rectorul UAV.
În ceea ce priveşte specializările, Universitatea a venit cu o gamă diversificată de cursuri care au şi corespondent pe piaţa muncii. „Studenţii nu mai pot fi păcăliţi. Ei ştiu exact ce facultatea vor urma pentru a-şi putea găsi mai apoi un loc de muncă. Printre cele mai căutate specializări se numără: pedagogia învăţământului şcolar şi preşcolar, ştiinţe umaniste şi sociale, poliţie comunitară, inginerie alimentară, turism, etc”, explică prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.
Pentru cei care încă nu au optat pentru a-şi continua studiile, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad va organiza o sesiune de toamnă în perioada 1-18 septembrie, atât pentru studii de licenţă cât şi pentru studii de master. Rectorul UAV Arad ne-a confirmat faptul că „mai sunt şi locuri bugetare care se vor putea ocupa în toamnă, întrucât în acest an am avut cu aproximativ 25% mai multe locuri finanţate de stat”.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!