Pe 24 august, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Arad a avut loc premierea elevilor care au obținut media 10 la Evaluarea națională la clasa a VIII-a, respectiv la Examenul de bacalaureat național. Liana Ștefania Bonca („Moise Nicoară”), Oana Cătălina Maghiari („Moise Nicoară”) și Oana Andreea Ciul (Liceul Național de Informatică), care au obținut media zece la Evaluarea națională, respectiv Bogdan Ciacli („Moise Nicoară”), care a obținut media zece la Bacalaureat, au fost premiați în prezența Inspectorului școlar general delegat, prof. dr. Anca Patricia Stoenescu, a inspectorului școlar general adjunct, Prof. Nicolae Pellegrini, a inspectorilor școlari precum și a părinților.
Presa a aflat despre eveniment la câteva ore după ce s-a întâmplat, printr-un comunicat de presă trimis de către reprezentanții Inspectoratul Școlar Județean Arad.
Fără presă
Anul trecut, absolvenții de zece ai Aradului și-au primit răsplata financiară din partea Guvernului la sediul IȘJ Arad, în cadrul unei ședințe publice la care au participat, pe lângă reprezentanții IȘJ, elevii premiați și familiile acestora, și reprezentanții presei. Anul acesta, însă, premierea absolvenților s-a realizat departe de ochii presei, reprezentanții mass-media nefiind invitați.
„Pe repede înainte”
Motivul? „Pentru că am fost ocupați cu Bacalaureatul de toamnă și, din această cauză, am trimis comunicatul de presă după ce s-a produs evenimentul. Sala de ședințe, unde s-a desfășurat anul trecut premierea, era ocupată cu foile de examen. Nu puteam să invităm presa fără să fim foarte bine pregătiți ca imagine. Totul s-a desfășurat în biroul doamnei inspector general, iar acela era impropriu pentru jurnaliști, ori trebuie să ai o anumită ținută, trebuie să ținem totuși la etichetă. A fost o situație deosebită, s-au suprapus aceste evenimente (Bacalaureatul și premierea absolvenților – n.r.), iar ministerul (Ministerul Educației Naționale – n.r.) ne-a cerut în mod obligatoriu să dăm acești bani copiilor cât mai rapid, pentru că acel copil care a luat nota zece la Bacalaureat (Bogdan Ciacli – n.r.), trebuia să și plece la Cambridge”, ne spune inspectorul școlar care s-a ocupat de organizarea premierii.
Răsplata financiară
Ministerul Educației Naționale a acordat absolvenților de gimnaziu care au obținut media 10 la Examenul de Evaluare Națională a elevilor de clasa a VIII-a câte o mie de lei, în timp ce absolvenții de liceu care au obținut media zece la Examenul de Bacalaureat Național, sesiunea iunie-iulie 2018, au primit câte trei mii de lei fiecare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!