Accente lirice si arhetipale

ARAD. La Galeria „Delta” a UAP Arad , sala Buzunar, s-a deschis prima personală găzduită de acest spaţiu, expoziţia de pictură şi colaj a tinerei Sofia Cociuban Klemenco. Absolventă a Facultăţii de Artă din Timişoara, clasa Viorel Cosor, arădeancă de origine, artista şi-a circumscris cu claritate opţiunea stilistică, formula plastică, calea care o defineşte cel mai bine şi la care rezonează structural: abstracţia cu cele două aripi complementare, una cu accente lirice, în pânzele mari şi o alta, care implică o doză în plus de raţionalitate în elaborare, cea cu caracter arhetipal.

Sofia Cociuban Klemenco, pentru a se exprima, îşi îndreaptă atenţia spre interioritatea propriei fiinţe nu spre lumea exterioară. Ea sondează zone abisale, partea „de umbră” a fiinţei, operând cu „desenul interior”, cum spunea cândva Federico Zuccaro. Aceste explorări/sondări se fac văzute prin calitatea ductului, a traseelor sinuoase din câmpul compoziţional, prin învolburările de linii şi trasee de pensulă, încărcate cu pigment de acril de consistenţe sau transparenţe diverse, abil orchestrate. Pictura sa, cuprinzând lucrări din aripa aceasta a abstracţiei lirice, e un fel de scriere autografă amintind vag de pictura chineză clasică. Aici gestul dezinvolt, spontan e esenţial. Ea, din acest punct de vedere, este o continuatoare, cu puternice accente personale, a marilor „gestualişti” europeni, dar mai ales români, precum Corneliu Vasilescu, Vasile Tolan, Marcel Bunea şi, cum era şi firesc, Viorel Cosor. Aceasta, pentru că structural se exprimă cel mai bine, rezonează cel mai bine cu respectiva formulă plastică.

Aripa cu accente arhetipale este reprezentată de un lot de colaje de format mai mic, expuse la „etaj”, dar şi de cea mai mare lucrare din expoziţie, un colaj pe pânză cu „forme puzzle”, înalt de 3 metri, numită „Călătorie spre Centru”. Artista operează aici, deliberat, cu forme arhetipale care îşi trăiesc avatarurile în zeci de ipostaze şi înfăţişări. Artista ne explică succint într-un text afişat că aici vorbim de un exerciţiu plastic, de un „joc secund” pe tema Creaţiei Universului. Sunt „transcrise” „emoţii trăite ca imagini ce devin trasee ale semnului, umbre ale fiinţei, dar care fac parte din viaţă şi ordine, născându-se din haos şi moarte, ca rezultat al unor contrarii: diurn-nocturn, interior-exterior, sus-jos, bine-rău, alb-negru, feminin-masculin”. E vorba aici de un principiu dialectic, care dinamizează totul, de la micro la macrocosmos într-o simfonie atât de fascinantă încât nu poţi, dacă eşti cu adevărat om, să nu simţi că dincolo de vălul iluziei e Cel ce le rânduie pe toate.

O expoziţie „rotundă”, marcată de o viziune plastică coerentă, cu accente subliniat personale, care merită văzută mai ales că este într-un spaţiu cuceritor ca traseu şi sistem de alveolare.

Onisim Colta

redactia-jurnalaradean@informmedia.ro