„Începând din acest moment, se blochează intrarea pe str. Traian Moșoiu din str. I C Brătianu, pentru a decongestiona traficul pe bulevardul Iuliu Maniu și a elibera Podgoria. Vă mulțumim pentru înțelegere!” a transmis administrația locală.
Măsura se aplică doar marți, 25 mai, până la ora 18:00.
Traficul din zona Podgoria a fost dat peste cap din cauza lucrărilor anunțate de Compania de Apă Arad. Potrivit lucrărilor programate de reabilitare reţele apă în municipiul Arad, pe Calea Iuliu Maniu se vor executa lucrări de reabilitare a conductei existente, cu intervenţii la căminele de vane. Lucrările se vor derula pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu din Piaţa Podgoria şi căminul de vane de pe Calea Iuliu Maniu, aflat în dreptul staţiei de taxi, care pe perioada lucrărilor va fi relocată. Lucrările vizează construirea a două cămine noi de vane din beton armat, fapt ce va crea durate mari de menţinere a unor restricţii de circulaţie în zonă.
Trimite articolul
XCum v-ati gandit ca faceti asta?! Cine vine dinspre Tribunal este obligat sa intre in intersectia de la Podgoria. Unde – ia ghici?! – niciun politist local nu dirijeaza traficul. La fel cum nu este fir de politist local in nicio intersectie.
Cu alte cuvinte, Bibart tu cu politia ta locala ati facut un marr cacat!
-
Foarte simplu, poate merge în continuare pe Milea și sa iasă la liceul maniu, sau merge pe praporgescu și iese în 300. Dacă merge în vlaicu, merge pe intim. Doar cei din grădiște sunt dezavantajați
Astazi la ora 11.45 am trecut in zona de pe strada laterala si am sta in asteptare sa intru pe Maniu citca 20 de minute pana ia fost mila de noi la un sofer de duba,In acest timp un politist de la politia locala statea nepasator si pazea muncitorii in loc sa dirijeze circulatia,pai de asta -i platim.. HALAL POLITIA LOCALA.
Bai oameni buni din primarie si aialalti ce executati aceasta lucrare!toata lumea intelege ca daca exista o problema trebuie rezolvata dar nesimtirea si incompetenta le depasesc pe toate.In data de 26.05.2021 am trecut de 2 ori prin aceasta zona groapa fiind goala fara nici un muncitor doar cu un politist local care statea si privea groapa..serios cat credeti ca tin nervii oamenilor care trec prin aceasta zona??