Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat ieri că „în perioada 21.05.2011-22.05.2011şi 28.05.2011-29.05.2011, în intervalul orar 22:00-06:00, se închide circulaţia rutieră pe DN 7 în zona pasajului CF situat la km 546+565, în Municipiul Arad, în vederea executării lucrărilor de refacere a trecerii la nivel cu calea ferată”.
Traficul rutier va fi deviat în ambele sensuri pe ruta ocolitoare: DN 7 km 544+292 (sensul giratoriu de la intersecţia dintre DN 7 cu DN 79 ) – Calea Zimandului – Str. Petru Rareş – Str. Podgoria – Str. 6 Vânători – DN 7 km 546+765.
„Dirijarea şi informarea participanţilor la trafic vor fi realizate prin piloţi de circulaţie aflaţi în permanenţă la capetele sectorului de drum restricţionat. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte semnalizarea temporară aferentă închiderii de circulaţie”, subliniază reprezentanţii CNADNR într-un comunicat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!