MILOVA. Un accident rutier în care au fost implicate două autocamioane și un autoturism s-a petrecut luni după amiaza, în jurul orei 16, pe Drumul Național 7, în zona localității Milova, din comuna Conop. La momentul sosirii salvatorilor la fața locului, două persoane erau încarcerate. Garda de intervenție de la Secția Bârzava a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad a intervenit cu autospeciala de descarcerare, autospeciala de stingere cu modul de descarcerare, fiind cerută și intervenția elicopterului SMURD.
Ambele victime au fost extrase dintre fiarele vehiculelor, iar bărbatul aflat la volanul autoturismului a fost declarat decedat, în timp ce o altă persoană a fost preluată de către elicopterul SMURD.
Update. Victimele, din județul Argeș.
Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului, stabilind modul în care s-a produs accidentul rutier. “Din primele cercetări, colegii mei au constatat următoarele:
Astazi, în jurul orelor 15:20, un bărbat de 61 ani, din jud. Argeș, a condus un autoturism pe DN 7, în afara localității Milova, dinspre Arad spre Deva, iar la km 501+700 m, într-o curbă periculoasă la stânga, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 51 ani, din Bârzava, după care a ricoșat într-o altă autoutilitară în cuplu cu semiremorcă, care se deplasa regulamentar în același sens de mers cu autoturismul, condusă de un bărbat de 51 ani, din Arad”, spun polițiștii.
Accidentul de circulație s-a soldat cu decesul bărbatului de 61 ani și rănirea gravă a unei femei de 62 ani, din jud. Argeș, pasager în autoturism. “Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală”, declară reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
FOTO: ISU Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!