Microbuzul, înmatriculat în județul Caraș-Severin, se deplasa pe sensul de mers Timișoara-Arad și tracta o semiremorcă pe care se afla un alt microbuz. Autovehiculul s-a răsturnat pe o parte, cu tot cu semiremorcă, pe autostradă, blocând cele două benzi de mers, traficul rutier desfășurându-se pe banda de urgență. Nu a fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare, pasagerii ieșind singuri din autovehicule. De asemenea, niciuna dintre persoanele din microbuz nu au fost transportate la spital. La fața locului a fost trimis și elicopterul SMURD, însă nu a fost nevoie de intervenția lui. Se pare că evenimentul rutier s-a produs din cauza unui cauciuc al microbuzului. Potrivit reprezentanților IPJ Arad „un microbuz de transport persoane în care se găseau 9 pasageri a fost implicat într-un eveniment fără victime, pe autostrada A1, la km 530, pe raza localității Sagu. Cauza ar fi explozia unui cauciuc al microbuzului, în urma căruia conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă. Microbuzul tracta o semiremorcă cu un autovehicul și a acroșat un autoturism care circula în lateralul acestuia”. Traficul rutier a revenit la normal pe autostradă în jurul orei 16.00.
FOTO: ISU Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!