Încă un accident petrecut miercuri, 24 iunie, de această dată în jurul orei 18:00, pe DN 7. Potrivit poliţiştilor sosiţi la faţa locului, în accident au fost implicate două TIR-uri și un Mercedes Vito. Circulația pe ambele sensuri de mers de pe DN7, între localitățile Pecica și Nădlac, a fost blocată zeci de minute în sir.
În urma impactului au rezultat trei victime, lovite uşor, care au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad cu ambulanţele. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, Ovidiu Liber, incidentul s-a petrecut astfel: un bărbat de 27 de ani conducea o autoutilitară cu remorcă iar la un moment dat s-ar fi angajat în efectuarea unui viraj la stânga, moment în care autoutilitara a fost acroşată de Mercedesul Vito în care a intrat apoi un autotren cu remorcă.
Cel mai probabil neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi faptul că nu s-a păstrat distanţa de siguranţă între maşini a dus la producerea accidentului de pe Pecia-Nădlac.
Citiți principiile noastre de moderare aici!