Update: „În urma accidentului au rezultat două victime conștiente și cooperante, rămase blocate în autoturism. Pompierii voluntari au acționat pentru deblocarea celor două victime din autoturism, ulterior acestea fiind preluate de către echipajele medicale”, transmite ISU Arad.
Cele două victime (un bărbat în vârstă de 63 de ani și o femeie în vârstă de 68 de ani) au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare despre. Pompierii militari arădeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Pompierii militari au fost solicitați să intervină marți, în jurul orei 11:30, la un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, pe raza localității Dezna. Aceștia intervin cu o autospecială de stingere cu modul de prim ajutor, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ. De asemenea, în sprijinul forțelor, au fost solicitați și pompierii voluntari ai SVSU Dezna.
Potrivit informațiilor transmise de către Serviciul de Ambulanță Județean Arad, două persoane ar fi rămas încarcerate. Intervenția este în dinamică.
Trimite articolul
XAlte detalii?cine e vinovat,ce a facut,ce v-a suporta boiul??sentiinta!!