UPDATE: Șofer beat
Inspectoratul de Poliție Județean Arad a venit cu precizări referitoare la accident.
“În după-amiaza zilei de 23 iunie, în jurul orei 15:30, un bărbat de 48 de ani a condus un autoturism pe D.J. 709, dinspre Horia spre Arad, iar la km 1+80 de metri a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în balans și s-a răsturnat.
În urma impactului, a fost rănit ușor șoferul autoturismului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,73 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier”, transmite IPJ Arad.
Deși inițial ar fi fost vorba despre un accident produs între un autoturism și un autocamion, la fața locului s-a constat că este vorba despre un singur autoturism care s-a răsturnat pe o parte.Potrivit ISU Arad, “în urma accidentului au rezultat două victime conștiente cooperante, neîncarcerate. Echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă le-a acordă acestora primul ajutor medical.”
Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!